vineri, 24 iunie 2016

La un şpriț cu zeus...

Poteca urcă neîncetat. Peisajul devine încet încet din pădure luxuriantă potecă de piatră. Gândul ma duce la şerpaşul tenzing... Că da pare o aventură, și dacă e aventură poți fi oricine. Mă apropii de 2100 m dar în  minte clocește urcarea pe acoperișul greciei... Poate o fi de la iarba aia fumată cu cumnatu. Acu o săptămână plecam din thasos val vârtej  spre casă  mânat de dor de familie care de data asta nu a fost cu je. Și acu urc spre lăcașul zeilor pe holimp. Aventură nebună, începută la miez de noapte.Plânge Maria in noapte. Mami.... a plecat. A plecat asa  sa se relaxeze , și vine repede înapoi.  Băăi nu da cu mâna pe la ochi , că așa a zis măta , cu vărsatul de vânt  nu de glumit. Așa ca să nu se șteargă la ochi de lacrimi o iau in brațe, o las să plângă cu suspine după mami , că tre sa-și verse bietul copil amaru și incet incet adoarme.Și io. Apoi țâr telefonul. E mami .La vamă. Are boletinu expirat de la ziua ei. Ia caută pașaportul, vezi e in termen ,ia vino și adul ca și  asa m-au dat jos din autocar.  Și de ce nu  să nu mergi să prindem autocarul din urma... Ei așa începe aventura mea spre paralia katerini la 4 zile de la sosirea din thasos. Trezit în grecia ,  inițial zic că  mă întorc imediat inapoi. Acasă am lăsat -o pe Miruna  de căruță cu săditul copacilor la garboavele  ,pe cristi și florin sclavi pe plantație  fix vineri și sâmbătă când e vălmăşeală maximă și aveau nevoie de suportul meu moral apoi ce e mai important ieşeala de duminică din Măcin care era așteptată  cam demult... Ştuțu meu , dacă plec sâmbătă spre casă  a2a zi o sa fiu chiaun așa că  adio și Măcinul de duminică. Și dacă fetele merg la olimp ia sa merg si io. Arunc un ochi pe net și sunt ceva trasee pe muntele ăsta imens și plin de zăpadă pe creastă.
De jos muntele asta pare imens , noh vo 3000 de m de la nivelul mării, și aici marea e chiar la baza lui , da e pe bune.
Dacă e soare și senin ma orientez si din mers. După 2-3 bâjbâieli  găsesc drumul de lighorno  apoi și  mai simplu săgeți spre olimpus...  Câteva sute de metri deasupra marii și imaginea devine panoramică și impresionantă.  La capătul asfaltului e o parcare și o cabană.  O cafea 1,5 euro mai ieftin ca pe nuferrybotu  da e fierbinte și plec cu ea în  mâna să  o răcesc pe drum. Am pe mine hainele cu care am fugit de acasă :pantaloni scurți  chiloți gogosari verzi tricou , bluză maneca lungă  vesta de finisher ultramaraton thasos , și fesul verde în buzunar  șapcă si ochelari fotocromatici pe bobina. Cu echipamentul ăsta de şerpaş încep să urc dupa ce am studiat puțin o harta. E drum paneuropeam E4 iar in primă fază  cam ca prin parc... Apar primii catâri cu samare miros de balegă proaspătă, vegetație luxuriantă  și primele urcări serioase.I-au lucrurile în serios și încep să depășesc toți neserioșii  cu echipament neserios de munte. Citisem pe net că cineva a urcat în 4 ore la refugiul de la 2100. În termenii din tinerețe ptr mine orice timp se împarte la 2. Deci am sa merg 3 ore la deal restul la vale și vad io.Cafeaua o beau din mers că  nu aveam timp  să aștept să se răcească.  Apare prima transpirație,  tricoul e acum albastru închis  pe alocuri. Decid că e mai bine în pielea goală. Începe să -mi placă și măresc ritmul.Depășesc  tot ca pe vremuri. Se conturează sus ceva dar nu ma prind cum e. Dar cu fiece serpentina se clarifică de unde vin. E acolo jos cada lu'Zeus dar nu e nimeni în ea... Încet încet zăresc  refugiul. Mă uit la ceas. Adică am timp să merg mai sus. Apoi mai văd io , da stai să  ajung la refugiu.  Cateva trepte de beton , o alee și  gata.1 oră jumătate. Buun am timp  încă pe atât de urcat. Și întru încrezător. Poate au bere ... Cam subțire oferta.Doar apă, banane și ceva batoane energizante. Hai fie o apă, și  hap 5 euro si ceva pe juma de litru. Parcă eram la cură. .. Ajunge apa bre. Și cu gândul că m-au jefuit plec fără păreri de rău. De sus vin durtune de apă  , ca în Thasos numai ca astea erau captate din ghețar. Deci apare și zăpadă în  program.Vântul e puternic. Tre sa pun ceva pe mine dar e așa rece ca pun tot și mai vad io mai sus.Padurea dispare și rămâne doar piatra. Câțiva arbori cocoșați de vânt,  vânt care mă cocoșează și pe mine. Vin unii de sus echipați bine.Se uită cam kalimera la mine.Da îs învățat io cu privirile astea superioare.Dacă nu scade sub zero nu deger. Deci se merge în sus. Doar vântul e încăpățânat  și mă trimite spre vale. Mâinile  îngheață și  nu le mai pot mișca usor.Le tin la spate la dos de vânt și la soare. Norocul meu e ca e senin.Altfel nu era deloc bine cu orientarea. Acu privind retrospectiv a fost singura zi în  care nu am văzut nori pe Olimp. Urcând gândul mă  duce pe la Tenzing și Hilari. Și cum e acolo sus unde aerul se rărește. Mda  puternică iarba ce am fumat. O potecă ce urcă la cer și puțin mai încolo  mă duce într -o şa din care oamenii vin cu mănuși, cu goretexul pe ei , glugi pe bobina. Io cam subțire dar senzația e ca în  şa e mai dos. Acum ma aproprii de cele 3 ore. Acu am 2 vârfuri. Unul usor de abordat în stânga altul cam cam in dreapta. Cum nu mai era nimeni să-l întreb aleg varianta ușoară.  Peste petice de zăpadă alerg . O pală de vânt aproape mă tine pe loc. Zăpadă înghețată mă pișcă de obrajii înghețați.  De unde  ,mă  întreb ca e senin,aveam să vad la întoarcere cum vârtejuri de vânt saltă acele de zăpadă și le poartă de colo colo. Ajuns pe vârf ma prind că nu sunt tocmai sus.... Așa bag goană înapoi în șea poate poate. Și hotărăsc ca da. Doar ca trecerea spre Myticas e destul de tehnică și e formată din cateva urcări și  coborâri care te fac la psihic.  No ,important e ca am înfrânt și am stat la un ouzo cu Zeus. Oboseala o simt cum vine. Apă nu mai am. Puțina zăpadă pusă în bidon nu vrea să se topească. Urmează coborârea.  Adică inversul urcării. Dar nu e așa  că grisinele mă cam lasă. Și  vântul mă împinge la vale. Na belea. Dar beția reușitei  ma duce încet  la vale. Am putere sa mai alerg. Ajung la refugiu odată cu asinii de povară cu care m-am întâlnit la plecare. Adică erau cai ,  cu care venea apa aia de m-au jefuit pe mine . Nu mai eram supărat. Știam că banii vor ajunge la măgari, cai , asini. Și continui la vale. Ma dor toate. E cam cald. O bere.Asta mă ține motivat .Și da .Am fost la Zeus. O să  ma coste cam scump urcarea asta.Zic io că până îmi revin de la țigara terapeutică trece si febra ce ma paşte. Dar iarăși mă înșelam. Vro 3 zile mersul a devenit o aventură. Totul a fost atât de neprevăzut, atât de brutal încât nici nu prea știu să mă bucur de aventura mea. Finalul zilei e la terasa. Bere si pește la grătar. Maine era zi de Măcin. De aici restul se petrece pe plajă și in apă studiind mai în amănunt legendele olimpului.şi ale grecilor istorie.   Și am ajuns acasă după un timp cu picioarele grele și vo 4 kile în plus de la huzurul ce a urmat întâlnirii cu Zeus.  Ce a urmat , asta e altă  poveste.Si nu mai e vis. E coșmar. 

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Privind înapoi cu mânie...

Privind inapoi cu manie –maratonul vinului –privire retrospectiva –in viziunea mea
Maratonul Vinului –traseul il stiu bine de anul trecut ,un traseu care imi place (daca nu ploua)  ciclabil in totalitate printre dealuri si vai.Facut pe gustul meu.
Caldura –aceeasi pentru toti –difera doar nivelul de perceptie ,asa ca daca sufar eu sufera si ceilalti.
Am ajuns la Urlati cu speranta ca salbiciunea ce o simt de vreo 2 zile sa se faca nevazuta,si  sa merg exemplar.M-am inarmat cu 2 bidoane uriase ,sa fiu sigur ca nu o sa sufar de sete si speranta ca o sa merg macar la fel de bine ca anul trecut.Ei de unde .Abia se da startul si deja am probleme in a mentine viteza .Noroc ca urcarile la inceputul cursei sunt dure ,si vitezele sunt mici .Incet incet imi aduc aminte  fragmente de anul trecut .Urcarea ,da, prima urcare printre vii si sonde , e importanta  si greu de recuperat daca ai pierdut ceva aici. Uff bine ca sa terminat...A fost un calvar pentru mine. Incepe prima coborare ,si zic in gand ca nu o fi asa de negru ,si ca poate o sa pot reveni , sau reduce din ecart daca merg exemplar .
Urmeaza o zona cu succesiuni de urcari si coborari ,si chiar imi pare ca lucrurile o iau pe drumul bun ,cu toate ca pe portiuni de plat si coborare  nu prea pot sa accelerez .Incerc din rasputeri sa pastrez un tempo sustinut ,cand imi sare lantul  intre pinioane si spite  pe un gât de urcare abrupta.Sa bagat asa adanc  si bine incat imi ia o vesnicie sa-l scot  si  sa repornesc. Aproape de varful urcarii  vad in zare cum cineva incepe coborarea .Imi zic ca nu e timpul pierdut , si incerc si eu sa merg pe coborare cat de bine pot .
Jos in vale  i-au 2 bidoane cu apa din mers  : unu cu dop unul fara dop.Si incepe urcarea ,pe pietris instabil .Stiu ca anul trecut am suferit din greu aici ,presiune mare ,anvelope inguste ,calvar .Acum am presiunea putin mai mica ,si cauciucurile mai late ,si  da ,e putin mai bine...  Cu viteza de inaintare am o problema ,insa e bine ,ca incep sa am contact vizual cu primul din fata mea .Ajung si in varful urcarii  cu speranta ,si vizibil mai putin darmat.
Vine coborarea ,bem, mancam , ne racorim  si cand totul mergea bine ,fâsâitul ritmic de la roata spate anunta cele mai negre temeri ale mele .Asta  imi lipsea .Incerc sa rulez cat pot cu roata moale ,insa sunt nevoit sa  bag prima doza de gaz .La umbra . Rulez pe plat cu roata tare si pana la inceputul urcarii e moale la loc.Macar am aderenta mai buna pe urcare,insa sunt nevoit sa urc ridicat din sea . Dealul asta e plin de concurentii de la tura scurta. E o imagine dintr-un film parca .Unii opriti la umbra iluzorie a  unei tufe ,suferind din greu de caldura .In fata o bicicleta cazuta .Ma uit sa vad daca e si propietarul langa ea.E cam greu sa cazi pe urcare .Propietarul e in vie  la umbra .Fac stanga si urcarea se domoleste ,insa pentru cativa zeci de metri ,pentru ca apoi spre dreapta e iar un zid de pamant si foc.
Cu greu ajung pana in ultimul punct de alimentare ,unde ma opresc ca sa mai bag un gaz in roata ,si eventual un pahar cu apa in cap .Si cat am bagat eu gazul ,am primit ajutor nesperat .Am plecat cu bidonul plin de isotonic.Cand am gustat din ele aproape ca-mi venea sa chiui de bucurie ,gustul dulce mi-a mai indulcit amarul... Reusesc sa cobor pana nu se lasa roata ,si gonesc apoi pe plat ridicat din sea  ,fugarit de fâsâitul sinistru .Stiu ca mai e o urcare si gata .Daca reusesc  sa trec si hopul asta sunt salvat .Si incet incet  trece .Tot calvarul ramane in urma .Insa nu sunt deloc multumit evolutia mea. Mi-as da nota 5 ptr evolutie doar ca sa nu mă las corigent ,insa traseul si organizarea de nota 10.Toate scaparile de anul trecut au fost remediate – e  vorba de marcaje si directionale.
Oamenii  acestia ,organizatorii se vede ca o fac din ,si cu pasiune .Mi-a placut si conceptul de a dona profitul casei de copii.
Fiecare cursa e ca o lectie unde mai inveti cate ceva.
Acum sa terminat ,si sa lasat tacerea .Privind in urma  , caldura a tranformat maratonul vinului intr-un maraton greu . Insa cei care l-au terminat  nu vor uita prea curand temperaturile de peste 36 de grade,si nici eu imaginea   cu cei care furau  umbra  de la orice tufis .Ligheane cu apa de turnat in cap in punctele de alimentare ,bidoane de jumatate  de litru cu dop si fara dop ,la alegere , pamantul crapat  in care intra lejer roata din fata  daca nu erai atent ,pietrisul  care i-ti omoara orice  dorinta de a mari viteza .

In incheiere as vrea sa zic atat: as vrea sa nu se termine niciodata. 

vineri, 11 decembrie 2015

Când e din neatenție ... cu plăcere...

Și nu ,nu sunt prea impresionat de vise premonitorii sau alte tipuri de prevestiri ,dar cand e sa intri intr-o zonă plină de rahat  nu ieși  pâna nu o treci si faci câteva dușuri  ca să scoți mirosul...
Am treaversat un an in care neatenția și distracția la ghidon m-a costat constant  cazaturi nu grave dar dureroase.
In ciuda faptului ca știu sigur ca relaxarea ,mai ales in cazul  mersului pe mtb pe trasee offroad  duce la diferite incidente ,m-am incăpățânat să o comit .
Adica acu vo 2 ani in ultima zi a sejurilui din Thasos am cazut peste ghidon ,efectiv prostește. Viteza mica,drum drept  nimic deosebit.Eu am cazut ,fisurat o coastă  6 săptamani durere la diferite mișcari.
Insă anul ăsta am fost campion la incidente .Incepând cu primele zile ale anului cand am vărsat cafeaua opărită peste mine ,am continuat cu diferite tumbe care au necesita ba o copcă ,ba câteva   saptamani   de covalescență ,majoritatea in sezon cand erau concursuri aproape săptămână de săptămână.Nu pot să uit că inainte cu o săptămână de nationalele de la Păltinis m-am rașchetat pe pietris la viteza marisoara că era la vale , si chiar daca nu e grav ,doare  ca naiba...Apoi la final de ciuc maraton am cazut fix peste rana care abia se inchisese...Nu grav ,dar a durut ...
Iar ultima ,ultima acum in decembrie ,ce sa mai zic ... Adica nestresat ,plimbare de placere ,eu cad si-mi luxez umarul .Bine ca nu e rupt
,dar doare  ... Nu mai zic  că am fost plimbat pe la radiografii, imobilizat cu fașe pe la spital,ca asa trebuie .Nu nu am avut cum sa rabd si le-am dat jos.Altfel cum tastam eu acum? Pai ,ok ma doare umarul dar cu restul ce avură?

Apoi ca sa mai indulcesc putin suferința dau jos si pun benzi de sustinere roz...
Doar ca cele roz au tras asa de tare de extremitati,că m-am trezit cu bașici  ca la o arsură.Noh la omul sărac nici boii nu trag.

Iar ca de fiecare dată imi promit că am să fiu mai atent  ptr că neatentia este mama problemelor.                                                                       

marți, 27 ianuarie 2015

8 chichite pentru a pierde cateva kg cu bicicleta

1.Intotdeauna inainte de a iesi  la o tura cu bicicleta  e momentul ideal pentru o masă ,nu  volumetrica ci putina ,dar satisfacatoare.Adica la urma urmei te poti indulci si cu o bucata de cicolata fara teama ...(Deci nu se pleaca pe burta goala  caci finalul va fi in fata unei mari portii )
2.Nu te imbraca prea  gros  pe  bicla , sa nu cumva sa fierbi in sos propriu, eliminarea apei prin evaporare e esentiala,dar si  inlocuirea ei cu apa din bidon .In lipsa apei  produsii de metabolism nu se pot elimina  , iar grasimile nu mai ajung la cuptor.
3.Afla care sunt alimentele la care ai intoleranță.(te baloneaza ,iti creeaza disconfort ,te constipa, te fac sa vorbesti mult...) .Eliminale un timp si vezi  ce se intampla.
4.Nu hali suplimente  in aceasta perioadă.Exceptie fac mineralele care se elimina in cantitati uriase prin transpiratie si trebuie inlocuite.Plus ca o gura in plus de nisip nu a ingrasat pe nimeni...
5.Multe legume fierte si carne slabă  trebuie să țină loc de multi cartofi prajiti cu ceafa la gratar si muraturi .E dovedit.
6.Cat timp esti pe bicicleta poți sa  iei masa linistit -din mers. Nu se depune, plus ca nu ajungi rupt acasa  unde tentatia frigiderului plin  de bunatati de care nu te mai saturi niciodata este de nestavilit.
Daca esti relativ sătul  poti sa-l privești cu alți ochi.
7.Incearcă să micșcorezi portiile . Nu prea tare ,dar  cate putin in fiecare zi ca sa nu ai doamne fereste vreun șoc... Fara alcool si dulciuri concentrate dispare si tentatia frigiderului de la miezul noptii...
8.Pastreaza  antrenamentele grele pentru  mai la vara (asta daca nu e deja vara cand te-ai hotarar ca e timpul sa mai dai jos cateva kile).E de preferat  antrenamentul de baza  , de lunga durata  si intensitate mica ...
9.Nu încerca... - ah am zis 8 .Gata ca si asa e prea mult si mult prea greu... 

vineri, 14 noiembrie 2014

Cafeaua de dimineață

''Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.''
 un citat din Petre Ţuţea
Eventual poți rula cu  partenerul virtual care sigur gândește la fel ca tine -doar ca in alt timp si alt loc. Ceață ,vânt , 5 grade ....training time...

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Să zicem că așa am terminat cursa de mtb din thasos anul ăsta. Cred că combinația discuri plăcute nu a fost pe gustul spitelor si acestea au început să cadă pe capete. Cred că una dacă mai ceda nu mai puteam să continui pe bicla.Fiecare pățanie dinasta vine cu învățăminte la pachet.

vineri, 31 octombrie 2014

Prima iesire In Muntii Măcin nov 2006

             5 Noiebrie 2006 cu 2 zile inainte de a se naste Miruna...S-ar zice că Miruna a venit la pachet cu noua mea pasiune pentru mountain bike.
   Acum cand scriu aceste rânduri sunt uimit de curajul de a pleca din prima pe munte ,fara track si fara prea multe preparații ...Cred ca o camera si o pompă aveam io , norocul  a facut sa nu am incidente ,iar traseul   de creastă l-am nimerit de parcă eram dintotdeauna pe acolo .Adevarul ca am străbătut  la picior munții ăștia ,dar pe biclă lucrurile se desfăsoara altfel...Mai repede ,mai dinamic ....mai haiducește.
               Am parcat masina in fată la babet.Babet care va da numele unei coborâri  care in urcare se numeste ''dealul cu drum''...Și nu ,nu am făcut aceasta coborâre  in aceasta tură.Din parcare de la babet se văd in zare  fostele cariere de pe valea Carabalu. Bunătăți pe care le explorez azi cand scriu aceste rânduri!
     Așa am plecat prima dată la drum .Fără prea multe pretenții ,dar plin de elan .Bicicleta o struțocămilă , una care acum îmi aduce un zâmbet in colțul gurii...Un zâmbet parșiv ,care  zice multe și de bine  dar și de rău!Mă rog  era 2006 si asta era minunea mea tehnologică cu care puteam evolua.
Selfi-urile la moda nu le-am inventat io ,dar mă foloseam de ele din plin ,chiar dacă mai intra și altii la mine in cadru.
Și pentru ca nu era vreo tură de concurs aveam tot timpul din lume  să văd lumea dintr-o altă perpectivă.Imaginea acestiu inceput pentru mine este o piatră de temelie.Urcarea asta din față este urcarea regină din macin .Or mai fi si altele  dar asta e specială.Lungă grea ,si doar norocul a facut sa o pot urca o singură data  integral pe bicicletă. In rest  ,ca si la prima tura ,mai călcăm iarba... cu toate ca ''sa evoluat'' cam mult de atunci...
Ce ziceam io .Selfie nu am inventat-o eu dar m-am folosit la greu de ea ca sa dovedesc  ca  am fost pe acolo .La vremea aceea trebuia  dovedit ,iar singura posibilitate erau pozele .Nu strava ,nu kom , oameni chinuiți...dar fericiți cred eu.

Prima pauză mai hotărâtă la izvor.Izvor pe lânga care  nu prea ma mai opresc acum...Exceptând zilele in care temperatura depașește  36-37  de grade si de voie de nevoie  mă bag la o răcoreală.

Kilometrajul si seaua  de excepție , se incadreaza perfect in acest peisaj  care a fost contemporan si cu dinozaurii.Pe vremea dinozaurilor erau ceva mai inalti acesti munti ,dar erau .Pe vremea aceea Carpatii cred ca incă se scremeau sa iasă de undeva din adâncurile  pământului .
Selfie sa fie ...
Nuș de ce azi nu mai am timp de dinastea cand trec pe aici ,poate din cauza ca știu sigur că că le-am facut si nu are rost să mă repet.Iar telefonul nu-l poți pune  pe o stâncă de granit ca e prea slim și nu stă ,și daca el stă cine dracu are timp să stea ...:) 


Și treveseul de la carieră merge imortalizat ,e greu de trecut pe bicicletă chiar și cu fullsuspension ,si nu-mi fac griji ca as fi reușit sa trec peste  el atunci. De aceea ,dacă tot m-am dat jos am zis ca tre sa mai fac o poza .

Trecând acum peste imagini ,normal că mă cam apucă nostalgia doar ca locurile au rămas oarecum la fel ,noi oamenii ,ne-am schimbat mai mult.Și stiu exact  și acum de ce si pentru cine am facut poza cu magarul ...

 Intre timp lucrurile au evoluat .Magarul din poza nu mai are voie in rezervație dar si măgărușul meu  sa dovedit a fi porc până la urmă.Lu nenea ala care mia facut poza ciobenul și stapanul măgarului i-am cam stricat  bunătate de liniste cu gâfâiturile mele artistice . Mă uit pe  ceasul de la bicicleta ,polarul meu  care era o minune a tehnicii la vremea aia ,si pulsul meu era la 85% cu bicla rezemată...

Mă uit asa si compar ,cu ce altceva ,cu noiembrie asta ce bate la ușă .Copacii erau cam fără frunze .Acu daca ma uit bine pe geam mai sunt copaci cu frunzele verzi la locurile lor ...Imaginile seamana mai degraba cu cele de la un 12 ianuarie cand am urcat  pe acelasi drum  ,mugurii stateau sa bubuie de cald si bine ce era ,ca apoi in 2 zile sa ne acopere cu zapada pentru vreo 2 luni...
Incepe de aici lungul drum de creastă .Plin de frunze  ,incat  e greu sa-l dibuiești ,insa norocul incepatorului  ma dus pe el ca vantul si ca gandul


Si cum se face ca am nimerit fix pe coborârea de la cuibul de șoim... coborâre care azi o facem  doar in urcare  ,dar  interesant e ca sau budit oarecum lucrurile .Coborarea a fost una pe cinste , ma facut sa ma intragostesc si mai mult  de mersul pe 2 roți ,si am promis că am sa vin sa o revăd.
Sunt unii care nu se incumetă  nici cu gps-ul in mână  ,dar pentru ei ne-am inventat noi cei care ne si ne-am incumetat făra prea multe  întrebări .Aveam in schimb să găsesc o multime de răspunsuri...
 Un lucru nu am facut inca  până acum  : nu am beut apa  de la fântâna aia ...Nuș de ce  ,dar  mereu ma tem că dupa ce se imbata ciobenii de la stanele din zona ,vin sa astâmpere arșița ,dar mai scapa cate un borisbeker in  fântână.E ee si daca ma uit așe la ultimile trei  gasesc in fiecare poza cate un lucru nefacut .Sub stejarul ala   mare  la rascruci de drumuri importante   nu am stat niciodată  asa sa ma rumenesc cu roatele la soare ,si in ultima hmmm  și cât m-am caznit sa gasesc o poteca de urcare pe sub cetățuie...
Î mai am una ,cazut pe spate ,dar nu de zvârlitura de bicla ci de selfi . A dreacu orezu in mine  numai la ''selfiuri cu mine'' îmi statea gândul...Se mai vad in poza  furca rotile franele  niste minuni ale tehnicii ...Aș putea sa râd o gramadă  daca e să compar ,dar mai bine ma abțin .
 Pentru că si atunci ca și acum geamul la mașină e tot murdar de parca in tot acest timp nu am gasit  oleacă de  răgaz  ca sa-l șterg puțin .Dar cine are timp cand Măcinul e acolo ,și asta imi mănâncă tot timpul!!!