joi, 8 decembrie 2016

Năvodari offroad

Păi bine bre. Am stat astă iarnă și am clocit trasee  memorabile și acu e  cald și nu am timp se ele. Plua mea , dacă tot e să  facem Măcin duminică ce ar fi să  o comitem. Adică încă vo 8pzeci de km mai mult. Împărtășit idee cu Florin și  suntem 2. Acu  ma folosesc de ziua me să ii pun pe toți la masă să nu zică vo unu că nu l-am invitat și să  se supere. Ca așa sunt oamenii ca plua. Daca da dece da dacă nu dece nu. Așa așezați la masă am lansat invitația oficial și așa a aflat și nevasta mea iubită ce planuri am. Bă esti nebun. Pe caldura asta? Vrei să ți se facă rau? Am  promis. Trebuie. Acu până in seara plecării eram 2. Aveam și emoții ca odinioară la 17 ani când ma tiram prima dată cu bicla  de acasă  . Acu urma o zi  caniculară. Și 180 de km de drumuri haiducesti. Intr-un final se alătură și  Dan. 3. E bine. E musai să fie o mașină acolo să ne aducă înapoi. Rezolvată si problema asta. Să înceapă distracția. ...  Distracția începe cu ploaie. Cât  să ne agite putin. La ora 6 la bac nu mai ploua. Era doar o amenințare pe cer. Dar poate nu.Perpectiva caniculei ma face sa savurez fiecare minut de răcoare al dimineții. Play la garmin și cale de 50 de km cam știm drumurile. Măcin  , creasta Macinului .Inca e răcoare dar e umezeală. .  Mare umezeală.  Dar măcar sunt 17 grade. O sticlă cu apă de la Măcin XC , e un cadou fain. Și e sigilată..Deci nu a stuchit nimeni în ea. Odată intrați pe partea sudică a crestei , începe boschetăreala. Orientarea mai grea , iarba e mare , uscată, plină  de pânze de păianjen.  Și cu păianjenii  aferenți.  De-a dreptul gretosi când îi simți  cum te pipăie. Da supraviețuim,  chiar dacă nu toți sunt prieteni cu păianjenii.  Apoi cu tot garmin si trakurile noastre am comis-o. Ne-am trezit într-o  pădure. Și decât înapoi, mai bine la vale. De coarne.Inceputul mereu se vrea fecund... O abatere pe traseu   insa  la final  facem noi cumva sa revenim in grafic.Mircea Vodă  si Praporgescu  trec  super rapid ,insă urcarea  sau urcarile  pâna la Cârlejari  ne cam cracaneaza .Facem un pitstop de rehidratare si racorire de motor. Apoi traverseul pana la Topolog .Vechi traseu de taina facut demult cu BigMig. Padurile raman in spate  iar  pe  dealurile  agricole  ne cam spulbera vântul.Azi  cam  bate,și nu bate bine.Dar poate că  vântul ăsta  a fost norocul nostru sa nu ne gripam de cald.Urcam la bila  de pe deal .Pare ea  o nava cosmica  , dar nu prea suntem siguri că asta este. Coborarea   ne duce in cateva sate  unde ar fi cazul să ne facem plinul. Gasim  ceva deschis la Cerbul. Dai  omului o mana ca ti-o ia toata. Asa ca pe langa pateu si ce ștuțul meu am mai cumparat noi  am primit si o portie de dovlecei prajiți cu  ceva usturoi .Am zgâriat ca milogul la usa femeii care  ne-a omenit pân la urmă  O nebunie ...





Aici singurele poze care le am  eu ,si sunt fix de la chiolhanul de la cerbul. Apoi  a inceput drumul..
Nebunia  noastra pe 6 roți  continua doar că oboseala vântul  canicula  ne lovesc din toate directiile. Incercam sa ne racorim prin toate cârciumile  de pe traseu , avem fețele alea  de fugiți de acasa pline de praf  și transpiratie . Am speriat toate vanzatoare virgine din podișul casimcei.Norocul meu e ca  de pe la cheia parca incepeam sa recunosc locurile pe unde m-am dat cu 1 an in urma .Dar   eram asa departe ...  aproape ca  nu puteam sa procesez . Trecem  pe sub  viaductul de la calea ferata constanta tulcea , trecem prin gura dobrogei  pustie  ca dupa  uragan,  gps-ul  isi termina si el bateria si in curand o sa se inchida .Frateee ce zi lungă.Abia pe la piatra  gasim sa ne luam si noi o apa si o cola ,si vo 2 3 tărani care sa ne ia la misto parcă .Mai bine ne lua melu la scuturat ca noi nu prea  mai stiam ce si cum . A urmat apoi trecerea de la piatra la combinatul petrochimic .Apoi  fix  aici  se pare ca l-am pierdut pe Dan care sa oprit sa moara linistit  intr-o statie de autobuz  .Noroc ca ne-am prins la timp si l-am intors din  veșnicie. Baia in mare   , de la epuizare a fost mai mult un mic botez pe frunte  apoi mâncareee . Nebunia  asta as repeta-o dar sa nu mai fie așa caniculă ,să nu mai fie asa vant de față și poate din spate... 

Tot singur?

Sau scurt tratat despre cum să eșuezi crezând că puterea exemplului e chiar o putere.Stând blând în cadă si analizând teamul nostru de curse incep să elucubrez''Pe când făceam a2a poză în grădina raiului sa apropiat de mine ciobanul caprelor : 'tot singur' . Apoi în restul drumului și restul zilei nu 'singur' mi-a răsunat în cap ci 'tot' pentru că avea diferite conotații in diferitele scenarii care se derulau în filmul meu. Adică am plecat chiar de la ideea cei cinci evangheliști erau trei luca si matei. Chiar și așa cu luca si matei care scăpau turma eram 'tot'. Conceptul sa dus de râpă dar nimeni nu a făcut nimic. Nici eu crezând că forța exemplului poate fi catalizatoare. Sărbătoresc tot trist cum v-am obișnuit: baie caldă și șpriț de tămâioasă''.
Nu-mi rămnane decât să mă intorc la obiceiurile mele de lup singuratic ,pentru că haita ma dezamăgit profund. Mi-aduc aminte cu placere primavara lui 94 când mânat de dragostea de alpinism băteam primele cuie si prize intr-un copac din păduricea unde incă nu era construit mcdonats-ul. Adică asa am crezut eu mereu .Terenul de joaca și antrenament trebuie să ți-l aduci acasă.
La fel sa născut si ideea de a face un traseu de xco în pragul casei. E adevărat ca exista paduricea cu cateva poteci ,dar mi sa părut râpa de la marginea orasului mult mai atractivă. Propunerea mea dintr-o iarnă a trecut prin capul celor prezenți repede si fără cicatrici .Singurul care mi-a raspuns ceva a fost Ciprian dar ne-am departat repede de subiect.
A mai durat juma de an pana să dau prima sapă la baza traseului ,dar a fost una de mare angajament. Zi după zi , anotimp după anotimp ,traseul a crescut de la 500m la 1 km apoi 2, 3 si cand ziceam gata ,am scos din joben bucla de 5 km. Traseul a durat se pare cam 1 an ptr fiecare km ,dar a meritat din plin. Visul meu, proiectul meu . Am sperat totusi ca prin puterea mea de exemplu să ii atrag si pe cei din jurul meu in acest joc cu si despre biciclete. Un joc unde intâi faci un scenariu apoi joco piesa .Sau ma rog te chinui să o joci. Asta e oarecum cheia progresului. Anul trecut chiar am avut ajutoare de nadejde o vreme. Am finalizat ,l-am dichisit pe ici pe colo , am adus elemente noi , ce mai a fost o iarnă prolifică.
Apoi a venit vara ,și iar m-am trezit singur cu 5km de sigletrail. Și dacă nu faci nimic în mai iunie ,in iulie august septembrie în loc să te dai ,tre să cauti poteca si mai apoi să lupti cu bălariile. Mai vine o ploaie ,mai fuge o poteca . Noh chestii de intretinere. Pân la urmă mi le-am asumat.
Răman cu bucuria că am unde să mă dau ,și de ce nu pot incerca și altii poate dă pasiunea peste ei...
Uneori în turele de antrenamet ne mai veneau in minte sugestii de modificare . Răspunsul era mereu : șezi blând că iarna e lungă .
Doar că sezonul de bicicleală sa terminat , iar nimic din ce am visat nu părea să miște. Așa că incep să mă indoiesc că aș primi vreun ajutor ,si incep singur să-mi clădesc modificarile. Adun masa musculară pe unde pot ,pentru lungile zile de post de prin Măcin.
Odata cu finalul lunii septembrie apare si oierul in peisaj cu caprele lui la iarba proaspat reîncolțită. Mă bazez pe foamea lor și pe frigul care sta să vină să o țină in loc să nu devină iar o mică junglă.
Ah șosetele si pantalonii aia plini de cornuți ,care in masina de spalat ajungeau in cele mai intime locuri.... Anul ăsta ,am facut treabă bună si poti face o tură linistit fără pericolul încornuțării.
Am decis totuși ca anul acesta pentru că traseul e oarecum gata să deschid si noi orizonturi.
Intrebarea care mi-o pun e : singur?. Tot -vine si raspunsul. Gârboavele ,frunze ,lemne ,trambuline... Un prim efort .

Un fleac - m-am prafuit.
Apoi putin curătat  ,  adică mai mult  că  practic prin unele zone  nu se mai putea trece...

Un exemplu de inainte și după...
Intr-un final imi iese  ciclabil si traseul meu consacrat din gârboavele. Adică încă un loc de joacă . 
Zic ei  ,cateva zile  si uite ce minune .Dar îmi trece prin minte că în doi ,sau trei sau  patru  lucrurile ar fi mers  de două ,trei sau patru ori mai repede. M-am scuturat repede de gânduri ,și eram tot singur.
Un ultim concurs pe anul acesta , aici cu Marinică povestind ce filme mai rulează la mall...

și o surpriză pentru vânatorii care nu știu niciodata de unde sare iepurele...
Apoi venit apoi diluviul  si apa sa revarsat prin toate  găurile.Mi-a  cam ciuruit traseul de căpătâi Filofteia .
Podul  e primul care a căzut.La cat am muncit vara asta  la el  sa dus în măsa , asa ca trebuie să gasesc  o cale .Zis si facut . In cateva zile reusesc sa pun bazele unei trambuline care o sa lase  apa să curgă  si pentru mine putina adrenalină pană se va stabiliza terenul.

Primele încercări nu au fost cele mai plăcute dar am înfrant. Singur .Tot...
Apoi  am luat la pas (de fapt pe biclă)  sa vad ce alte surprize  a mai facut diluviul . Mmm ce sa zic , la cât de mult a plouat mă declar multumit că nu a disparut traseul cu totul.
Iar  ca ultima soluție de stabilizare  au rămas cauciucurile  și sacii cu pământ.Initial  am zis că un cauciuc pe zi mă face la finalul unei luni cu 30 de bucăți. Ei de unde . Cauciucurile nu sunt disponibile mereu  si de  ce să car unul cand in masină incap 8?
Așa ca începe campania de astupare  a cavernelor  cu cauciucuri. Cam pe vremea când incepuse campania 22 de flotări pe zi o lună.Zic : băgami-aș unul nu mă provoacă ,ca să-l provoc și io . Din provocarea asta ieșeam cu 30 de cauciucuri cel puțin...



Doar in prima gaură au intrat 12 cauciucuri si vo 3 saci . Aici nu pot sa-mi nu-mi aduc aminte că Ciprian Lipșa  ma ajutat să le acopăr cu pământ. Chiar  l-am întrebat de ce nu se dă pe traseu.De fapt întrebarea era de ce ma ajută dacă el nu se mai dă pe traseu.Asa că i-am propus să-și faca curaj că nu e chiar asa dur pământul ca scările pe care a căzut in urmă cu câtiva ani.
Doar ca în acea dupamiază ciobanul nu era .Daca ar fi fost pe acolo  poate că îi rămânea in gât  tot.
Așa a început capania îngroapă un anvelop pentru un bunnihop...

Iar pentru diversificare paduricea capătă bucle noi ''de fapt tot eu'' plus câțiva anvelopi pentru bunihopi.Asta este de fapt pretextul să pot continua traseul pe valea Țiglinei pe care l-am abandonat anul trecut .Eu am fost la momentul acela sincer , și am zis că nu mai pot continua pentru că psihic eram dărâmat. Dar am sperat ,iar speranța mi-a fost răsplatită.De aceeaia mă bucur cât pot, de fiecare chestie nesemnificativă pentru alții dar importantă pentru mine. Că e pedalat ,ca e iesit in parc ,ca e cu lopata ,grebla sau trompeta toate sunt ca un cadou.




Un țep in deșt ,o bere ,incă o bere și incă o bere toate , dar toate, chestii facute și primite cu bucurie. Mai ramane să fac o iesire din valea Țiglinei că indiferent cum o dau nu prea am pe unde sa ies.


Și uite-o ,cum începe să prindă contur, poteca . Parcă a fost mereu acolo. Doar că mai sunt asa de multe de făcut aici ,că inițiativa îngroapă un anvelop pentru un bunnihop mi se pare o gluma bună . Aici e de ingropat la greu . Nu un anvelop ci câteva sute.Un buldozer ar fi mai bun ca o cazma,sau măcar un bobycat...


Pentru ca iarna-i lungă a venit și ziua in care am tăiat copacul.Nu era vina lui ca sa înclinat de nu mai aveam loc să trecem, E prima dată când îmi anunț intenția și poate că vine cineva să dea o mână de ajutor .Am rezolvat problema tot singur și nu ,nu ma văzut ciobanul în acea zi ca eram la dosul pădurii de salcâmi. Iar el nu vine cu caprele pe acolo.Nu scap ocazia pentru 2-3 avelopi pentru bunihopi.
Aici e ceva de muncă serios. o urcare simpla inlocuita cu una cu serpentine e o chestie care am visat-o într-o noapte dar nu am reușit să finalizez intr-o zi ci în 3 sau 4 .Dar singur. Și tot scenariul ăsta de la constatarea ciobanului din grădina raiului care nu ,nu ma vazut nici aci ,că nu prea ajunge el aici in spatele bisericii. In schimb aici ajunge văcarul. Cu vacile care fut orice urma de potecă dupa ce plouă serios. Apoi am zic ca io cu ăla ce să vorbesc ,că l-am auzit doar urland. Totuși mi-am facut curaj și l-am întrebat dacă știe românește și dacă i se pare normal să se cace pe munca altuia. Băi chiar nu știu ce a înteles el atunci ,dar au trecut vo 2 luni , și nu am mai găsit măcelul pe care îl facea înainte . O fi înteles văcarul ,sau doar a fost o coincidență?
Păi când fugarea vacile p-aci dreacu mai putea sa coboare pe bicicletă.Plus ca pământul se cam surpa incat am trecut si la îngropat ceva anvelop . Ne-a ciobanul ma prins , mi-a cerut 1 leu sa-si ia tutun ,si mi-a zis ca el respectă munca și nu bagă caprele pe unde i se pare lui că ar strica poteca . Apoi daca nu ține o capră de biclă ce sa mai zic. Bine el se referea la poteca suspendată unde mi-am facut ambiția să o țin in viața chit că intubată ,și hranită prin perfuzii. Am și io ambițiile mele.Până își bagă ăla vacile.


In ziua cand am fost atacat și hărțuit de fiarele sălbatice eram tot singur. Numai eu știu cum am scapat Mi-au mâncat doar axul spate ,și cateva spițe . Am plecat acasa puțin mai vesel decat venisem.


In urma cu vreo 25 de ani undeva in masivul postavaru sub peretele vanga mică pe langă traseul punct rosu spre avenul groapa de aur era o căbanița . Căbănița sângele voinicului . Și o cam făuream pe acolo fie că era paște sau revelion. Intr-o noapte a ars . Am fost atunci după ce a ars singur sa vad cu ochii mei. Am fost și anul ăsta . Singur. Mânat de gândul ca poate o fi reînviat. Ei aș... Doar soba , ușa si o scara mai aduc aminte că acolo a fost ceva...Și șufele de care tre să te ții ca sa poți coborâ . A mai încercat unul să se ducă singur și la bulănit ursul pe valea poienii.Asta din cauza ca mă freca mereu la cap cu ursul .


13 noiembrie . Plictiseala mare .Hai bă să facem ceva că ne ștricăm... Ce să faci băi nene că înebunesti in casă. Asa că imi petrec dupamiaza pe o potecă care la inceput nu era potecă .Tot singur...
Mereu ma duc cu gandul la pereții de stâncă unde eram mai mereu singur . În ''singurătatea verticalelor'' eram mai mult singur. Ne mai dădeam binețe prin regrupări , dar in rest singurătatea era ca o dimensiune .In schimb seara la o bere aveam ce povesti. Același lucru e valabil si pe pământ.Doar că e nevoie de mai multă bere. De atunci sa inventat gps-ul cu partener virtual si smartfoanele .Adică nu mai esti la fel de singur ,dar totuși singur.Oamenii nu-si mai fac capul mare pe stradă ,dar finalitatea tot prin pat pe undeva este .


Între 2 poze virtuale mai mut un bolovan care părea de nemutat la început.Singur. Ambiții personale. Nevirtuale. Este oarecum începutul activității de toamna la parcul din Țiglina. Gradini dezafectate ,poteci ,copaci ,câini toate intr-o melasă unde arareori am fost singur , dar mai mult singur. Am fost mai mereu acolo. Pentru puterea exemplului ,dar măcar am fost. Iar intre timp , am alergat am mers cu bicicleta sau am dat frunzele la padurice. De cele mai multe ori singur , sau aproape singur. E atat de greu să convingi pe cineva că mișcare e esența vieții încât te trezești mai mereu că vorbești singur.
Incărcarea pe care mi-a dat-o ne-a ciobenu a fost maximă. La cateva minute inaintea mea trecea Florin p-acolo. Puteam să mă cert cu ciobenul să-i zic ca nu sunt tot singur ,dar ce folos : ciobanul si-a luat pușca ,si-nspre seara a venit cu lupul mort...

Desfrunzirea merge mai bine cu vuvuzela și de obicei tot singur. Avantajul e ca nu te fute nimeni la cap.Dezavantajul e ca nu ai tu pe cine sa fuți la cap.





Cu Miruna ce mai ies in natură .Cu ea găsesc trasee pe care apoi le fac cu bicicleta sau măcar încerc. Pentru că dacă la anu am chef de Macin ce ma fac? Tre să am temele făcute. Pe cetățuia am pus de mult bunghiul dar nu e chiar asa primitoare citadela.

Uite si ajutoarele mele de nădejde. De ce îmi era mai frică nu am scăpat. Mi-a luat lopata din mână și ma cam luat frigul.
Mă întorc la 7 decembrie . Ziua când nea ciobenul mi-a cam dat reset.Și mi-a dat din cauză că mi-am setat io așteptări de la oameni cu care nu am viziuni comune.Mai coincid pe ici pe colo ,dar sunt frânturi sau fracturi de viziune.
După resetul ăsta plec la drum la fel ca până acum. Numai că nu mi-am mai setat așteptări.Sper să nu aibă alții de la mine ,că m-am făcut zgârcit ca irlandezul ăla de zicea : Nu mai sunați la ușă că ies io din când în când...