vineri, 24 iunie 2016

La un şpriț cu zeus...

Poteca urcă neîncetat. Peisajul devine încet încet din pădure luxuriantă potecă de piatră. Gândul ma duce la şerpaşul tenzing... Că da pare o aventură, și dacă e aventură poți fi oricine. Mă apropii de 2100 m dar în  minte clocește urcarea pe acoperișul greciei... Poate o fi de la iarba aia fumată cu cumnatu. Acu o săptămână plecam din thasos val vârtej  spre casă  mânat de dor de familie care de data asta nu a fost cu je. Și acu urc spre lăcașul zeilor pe holimp. Aventură nebună, începută la miez de noapte.Plânge Maria in noapte. Mami.... a plecat. A plecat asa  sa se relaxeze , și vine repede înapoi.  Băăi nu da cu mâna pe la ochi , că așa a zis măta , cu vărsatul de vânt  nu de glumit. Așa ca să nu se șteargă la ochi de lacrimi o iau in brațe, o las să plângă cu suspine după mami , că tre sa-și verse bietul copil amaru și incet incet adoarme.Și io. Apoi țâr telefonul. E mami .La vamă. Are boletinu expirat de la ziua ei. Ia caută pașaportul, vezi e in termen ,ia vino și adul ca și  asa m-au dat jos din autocar.  Și de ce nu  să nu mergi să prindem autocarul din urma... Ei așa începe aventura mea spre paralia katerini la 4 zile de la sosirea din thasos. Trezit în grecia ,  inițial zic că  mă întorc imediat inapoi. Acasă am lăsat -o pe Miruna  de căruță cu săditul copacilor la garboavele  ,pe cristi și florin sclavi pe plantație  fix vineri și sâmbătă când e vălmăşeală maximă și aveau nevoie de suportul meu moral apoi ce e mai important ieşeala de duminică din Măcin care era așteptată  cam demult... Ştuțu meu , dacă plec sâmbătă spre casă  a2a zi o sa fiu chiaun așa că  adio și Măcinul de duminică. Și dacă fetele merg la olimp ia sa merg si io. Arunc un ochi pe net și sunt ceva trasee pe muntele ăsta imens și plin de zăpadă pe creastă.
De jos muntele asta pare imens , noh vo 3000 de m de la nivelul mării, și aici marea e chiar la baza lui , da e pe bune.
Dacă e soare și senin ma orientez si din mers. După 2-3 bâjbâieli  găsesc drumul de lighorno  apoi și  mai simplu săgeți spre olimpus...  Câteva sute de metri deasupra marii și imaginea devine panoramică și impresionantă.  La capătul asfaltului e o parcare și o cabană.  O cafea 1,5 euro mai ieftin ca pe nuferrybotu  da e fierbinte și plec cu ea în  mâna să  o răcesc pe drum. Am pe mine hainele cu care am fugit de acasă :pantaloni scurți  chiloți gogosari verzi tricou , bluză maneca lungă  vesta de finisher ultramaraton thasos , și fesul verde în buzunar  șapcă si ochelari fotocromatici pe bobina. Cu echipamentul ăsta de şerpaş încep să urc dupa ce am studiat puțin o harta. E drum paneuropeam E4 iar in primă fază  cam ca prin parc... Apar primii catâri cu samare miros de balegă proaspătă, vegetație luxuriantă  și primele urcări serioase.I-au lucrurile în serios și încep să depășesc toți neserioșii  cu echipament neserios de munte. Citisem pe net că cineva a urcat în 4 ore la refugiul de la 2100. În termenii din tinerețe ptr mine orice timp se împarte la 2. Deci am sa merg 3 ore la deal restul la vale și vad io.Cafeaua o beau din mers că  nu aveam timp  să aștept să se răcească.  Apare prima transpirație,  tricoul e acum albastru închis  pe alocuri. Decid că e mai bine în pielea goală. Începe să -mi placă și măresc ritmul.Depășesc  tot ca pe vremuri. Se conturează sus ceva dar nu ma prind cum e. Dar cu fiece serpentina se clarifică de unde vin. E acolo jos cada lu'Zeus dar nu e nimeni în ea... Încet încet zăresc  refugiul. Mă uit la ceas. Adică am timp să merg mai sus. Apoi mai văd io , da stai să  ajung la refugiu.  Cateva trepte de beton , o alee și  gata.1 oră jumătate. Buun am timp  încă pe atât de urcat. Și întru încrezător. Poate au bere ... Cam subțire oferta.Doar apă, banane și ceva batoane energizante. Hai fie o apă, și  hap 5 euro si ceva pe juma de litru. Parcă eram la cură. .. Ajunge apa bre. Și cu gândul că m-au jefuit plec fără păreri de rău. De sus vin durtune de apă  , ca în Thasos numai ca astea erau captate din ghețar. Deci apare și zăpadă în  program.Vântul e puternic. Tre sa pun ceva pe mine dar e așa rece ca pun tot și mai vad io mai sus.Padurea dispare și rămâne doar piatra. Câțiva arbori cocoșați de vânt,  vânt care mă cocoșează și pe mine. Vin unii de sus echipați bine.Se uită cam kalimera la mine.Da îs învățat io cu privirile astea superioare.Dacă nu scade sub zero nu deger. Deci se merge în sus. Doar vântul e încăpățânat  și mă trimite spre vale. Mâinile  îngheață și  nu le mai pot mișca usor.Le tin la spate la dos de vânt și la soare. Norocul meu e ca e senin.Altfel nu era deloc bine cu orientarea. Acu privind retrospectiv a fost singura zi în  care nu am văzut nori pe Olimp. Urcând gândul mă  duce pe la Tenzing și Hilari. Și cum e acolo sus unde aerul se rărește. Mda  puternică iarba ce am fumat. O potecă ce urcă la cer și puțin mai încolo  mă duce într -o şa din care oamenii vin cu mănuși, cu goretexul pe ei , glugi pe bobina. Io cam subțire dar senzația e ca în  şa e mai dos. Acum ma aproprii de cele 3 ore. Acu am 2 vârfuri. Unul usor de abordat în stânga altul cam cam in dreapta. Cum nu mai era nimeni să-l întreb aleg varianta ușoară.  Peste petice de zăpadă alerg . O pală de vânt aproape mă tine pe loc. Zăpadă înghețată mă pișcă de obrajii înghețați.  De unde  ,mă  întreb ca e senin,aveam să vad la întoarcere cum vârtejuri de vânt saltă acele de zăpadă și le poartă de colo colo. Ajuns pe vârf ma prind că nu sunt tocmai sus.... Așa bag goană înapoi în șea poate poate. Și hotărăsc ca da. Doar ca trecerea spre Myticas e destul de tehnică și e formată din cateva urcări și  coborâri care te fac la psihic.  No ,important e ca am înfrânt și am stat la un ouzo cu Zeus. Oboseala o simt cum vine. Apă nu mai am. Puțina zăpadă pusă în bidon nu vrea să se topească. Urmează coborârea.  Adică inversul urcării. Dar nu e așa  că grisinele mă cam lasă. Și  vântul mă împinge la vale. Na belea. Dar beția reușitei  ma duce încet  la vale. Am putere sa mai alerg. Ajung la refugiu odată cu asinii de povară cu care m-am întâlnit la plecare. Adică erau cai ,  cu care venea apa aia de m-au jefuit pe mine . Nu mai eram supărat. Știam că banii vor ajunge la măgari, cai , asini. Și continui la vale. Ma dor toate. E cam cald. O bere.Asta mă ține motivat .Și da .Am fost la Zeus. O să  ma coste cam scump urcarea asta.Zic io că până îmi revin de la țigara terapeutică trece si febra ce ma paşte. Dar iarăși mă înșelam. Vro 3 zile mersul a devenit o aventură. Totul a fost atât de neprevăzut, atât de brutal încât nici nu prea știu să mă bucur de aventura mea. Finalul zilei e la terasa. Bere si pește la grătar. Maine era zi de Măcin. De aici restul se petrece pe plajă și in apă studiind mai în amănunt legendele olimpului.şi ale grecilor istorie.   Și am ajuns acasă după un timp cu picioarele grele și vo 4 kile în plus de la huzurul ce a urmat întâlnirii cu Zeus.  Ce a urmat , asta e altă  poveste.Si nu mai e vis. E coșmar.